Vom reveni si cu alte amanunte despre starea de fapt din universitatea de stat din Arad si, mai ales, despre adevarata valoare a celor care conduc aceasta institutie de invatamant superior, performanta pe hartie dar care produce in realitate semi-analfabeti cu diplome purtand antetul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii.

Liga pentru Egalitate de Sanse in Invatamantul Superior Romanesc

În toiul scandalului dintre ministrul  Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi Universitatea „Spiru Haret” se desfăşoară fără probleme înscrierile pentru anul universitar 2009-2010 în întreaga reţea de universităţi din România. La umbra disputelor, există universităţi de stat, care sub „înaltul” gir al ARACIS ascund de fapt adevărate fabrici de eliberat diplome universitare, unde singurul criteriu de admitere este posesia unei diplome de Bacalaureat şi a sumelor percepute drept taxe de studiu care, de fapt, asigură obţinerea diplomei de licenţă chiar şi pentru „studenţi” semi-analfabeţi. Fenomenul se derulează cu ştiinţa şi aprobarea Ecaterinei Andronescu, un ministru care ştie dar nu reacţionează. El este cunoscut, fiind amintit inclusiv de preşedintele Traian Băsescu, care însă nu a oferit nici un caz concret. Facem noi acest lucru, oferind un exemplu elocvent, cel al Universităţii „Aurel Vlaicu”, de stat, din Arad, universitate cotată cu zero stele de CUC dar care şi-a asigurat, vor arăta cum, un înalt calificativ din partea unor comisii ARACIS interesate şi bine motivate. Ecaterina Andronescu, prietena rectorului de trei mandate de la Arad, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al acestei Universităţi.

Universitate de zero stele, cuib al corupţiei

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad este o adevărată feudă unde cuvânt de viaţă şi moarte asupra supuşilor are rectorul cu repetiţie, Lizica Mihuţ. Aceasta a fost aleasă rector de conjunctură în anul 2000 însă în timp, printr-un adevărat sistem de şantaj, şpăgi şi teroare a reuşit să se menţină şi să-şi întărească poziţia. A adus universitatea, aşa cum se laudă, de la 2000 de studenţi la peste 15.000 în doar câţiva ani, construind un mecanism al fabricării de diplome fără conţinut. Metoda creşterii a fost simplă: renunţarea la orice examen de admitere eliminatoriu şi scoaterea a mii de locuri cu taxă în fiecare an, mult peste normele admise de Ministerul care s-a făcut că nu vede. Aşa-zisul examen de dosare înseamnă doar posesia unei diplome de BAC, care asigură deja, cu plata taxei de rigoare, statutul de student şi pentru cei care au reuşit promovarea bacalaureatului după mai multe sesiuni, cu medii la limită. Aceasta este esenţa „managementului strategic” care a condus la creşterea universităţii de stat arădene.

Pentru a obţine un al treilea mandat de rector, Lizica Mihuţ s-a folosit de o stratagemă: atragerea profesorului universitar Eugen Rovenţa, un nume de prestigiu în domeniul său, de la Universitatea York din Canada, care colabora deja de ani buni cu universitatea arădeană şi alegerea acestuia, la comandă, rector în anul 2008. Lizica Mihuţ şi-a creat un post de preşedinte de Universitate, obligându-l pe rector să-i cedeze atributul de ordonator de credite. După câteva luni, în care şi-a dat seama că este folosit doar drept marionetă, Rovenţa şi-a recuperat atributul, iscând un scandal care s-a finalizat cu demiterea sa de către Senatul aservit în totalitate Lizicăi Mihuţ (care a orchestrat alegerea fiecărui membru al Senatului, pentru care a aprobat norme suplimentare şi obţinerea de salarii uriaşe comparativ cu celelalte cadre didactice, până şi fiica şoferului Lizicăi Mihuţ, studentă, ajungând în Senat din partea facultăţii unde învaţă). Eugen Rovenţa a fost demis ilegal, în timpul vacanţei universitare şi pe când se afla în concediu medical legal. Acesta se află în proces cu universitatea, pe rol fiind mai multe dosare care, culmea, deşi sunt pe dreptul muncii, trenează de mai bine de un an prin instanţele arădene. Realeasă în unanimitate rector, Lizica Mihuţ (pensionabilă încă din anul 2004) conduce cu mână de fier universitatea de stat din Arad, făcând slalom printre legi. Deşi şi-a asigurat cvasi-imunitate din partea presei din Arad, unde controlează un cotidian (având, împreună cu fiul său, acţiuni în societatea comercială care îl editează) iar în celelalte ziare având influenţă prin şantaj cu contracte grase de publicitate din partea universităţii sau şantajând jurnaliştii studenţi la universitate, totuşi Lizica Mihuţ a ajuns în vizorul unui ziar din Arad (Glasul Aradului) care a dezvăluit o parte din corupţia din universitate, patronată de rector. Cu toate că au fost prezentate date concrete, organele în drept au refuzat să se sesizeze, lăsând front deschis de lucru pentru mecanismul infracţional gestionat de Lizica Mihuţ. Totul se petrece sub oblăduirea Ecaterinei Andronescu, vechi colaborator al Lizicăi Mihuţ, încă din prima perioadă când a ocupat fotoliul de ministru al Educaţiei şi când a dirijat fonduri serioase pentru investiţii la Universitatea din Arad, deşi aceasta deţinea din taxele studenţilor sume enorme în cont. Lizica Mihuţ a mai beneficiat de protecţie şi din partea fostului ministru liberal Adomniţei, pe filieră liberală, prin fostul prefect al Aradului, Gavril Popescu, soţia şi fiii acestuia, avocaţi, reprezentând în instanţe interesele Lizicăi Mihuţ (inclusiv în procesele cu Eugen Rovenţa).

La umbra protecţiei ministeriale, Lizica Mihuţ a dezvoltat o adevărată reţea de afaceri imobiliare folosind banii universităţii. Au fost achiziţionate, fără respectarea prevederilor legale, mai multe imobile. Clădirea administrativă a fostului Combinat Chimic din Arad a fost cumpărată cu un preţ de câteva zeci de ori mai mare decât cel plătit de fostul proprietar către lichidatorul combinatului. Se pare că o parte din diferenţă a îngroşat conturile personale ale Lizicăi Mihuţ, ascunse în bănci din ţară şi din străinătate. Mecanisme asemănătoare au fost folosite pentru cumpărarea pavilionului administrativ al fostelor Sere din Arad, clădire care a stat apoi ani de zile nefolosită. Lizica Mihuţ a cumpărat o vilă în staţiunea Moneasa, un hotel la Arad, fără ca universitatea să aibă nevoie de acestea care, de asemenea, stau nefolosite. Altă achiziţie este cea a fostei fabrici de Ceasuri. De această dată s-a mers pe pură speculaţie imobiliară, deoarece preţul plătit a fost ridicol de mic faţă de valoarea reală a terenului, însă Universitatea a cumpărat doar halele în ruină, nu şi terenul. Dar, totul se întâmpla în perioada în care Guvernul a interzis achiziţia de imobile. La Universitatea „Aurel Vlaicu”, dorinţa rectorului bate legea, iar achiziţia a vizat o ruină care, în documentele oficiale ale universităţii apare înscrisă ca spaţii de învăţământ şi care a generat multe procese cu fostul proprietar. Achiziţiile şi investiţiile, finanţate generos de minister, deşi universitatea are milioane de euro în conturi, s-au făcut în condiţiile în care spaţii mai vechi stau nefolosite. Este cazul imobilului Facultăţii de Inginerie, de pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, lăsat în conservare pentru a justifica supraînălţarea Complexului Universitar M din cartierul Micălaca din Arad unde facultatea respectivă a fost mutată. Fiecare astfel de lucrare ascunde de fapt şpăgi grase ale constructorilor pentru rectorul care, deşi oficial nu apare ca membru în comisiile de licitaţie, coordonează fiecare licitaţie organizată de universitate, membrii comisiei dându-i raportul înainte, după şi uneori chiar în timpul licitaţiei.

Afacerile s-au derulat şi prin banii depuşi, ilegal, în conturi de depozit la bănci comerciale. Este vorba despre multe milioane de euro, bani despre care s-a ştiut însă organele de control nu au luat măsurile impuse de lege. Culmea este că la controalele Curţii de Conturi din Arad, unde s-au acordat atenţionări pentru utilizarea telefoanelor universităţii, asemenea ilegalităţi au fost scăpate din vedere. Curtea nu a acordat totuşi, câţiva ani, descărcare de gestiune pentru rector, ceea ce nu a produs, uluitor, nici o consecinţă.

ARACIS şi CUC, la poluri opuse în evaluarea de la Arad

Lizica Mihuţ a solicitat includerea Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad în primul lot de universităţi evaluate de ARACIS. Spre deosebire de celelalte zece universităţi vizate, cea arădeană a plătit costul misiunii de vizitare a ARACIS. Nu a fost decât o investiţie profitabilă, deoarece misiunea a fost condusă de un bun şi vechi prieten al Lizicăi Mihuţ, prof. univ. dr. Dumitru Gaşpar, prieten de familie, în a cărei casă din Lipova aceasta a fost deseori invitată. Misiunea a acordat, apoteotic, grad ridicat de încredere pentru universitatea de stat din Arad închizând ochii la neregulile mari existente: supradimensionarea grupelor de studenţi, cadre didactice care predau discipline pentru care nu au pregătire (inclusiv Lizica Mihuţ, de formaţie filolog, specialistă în gramatica limbii române, care preda…. cursuri de Management strategic la câteva programe master), decanul de la Facultatea de sport este absolvent de filozofie, directorul Departamentului de Pregătire a Cadrelor Didactice, Dorin Herlo este inginer chimist, decanul de la Facultatea de filologie –absolvent de „Ştefan Gheorghiu”, decanul de la Facultatea de Ştiinţe economice-fost poliţist, etc. Explicaţia a apărut ulterior: fiul profesorului Dumitru Gaşpar, Păstorel Gaşpar, s-a ales cu post de conferenţiar universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” (post publicat în Monitorul Oficial nr.220 din data  de 09.04.2008), unde au mai predat şi Dumitru Gaşpar însuşi şi chiar şi soţia sa, fostă directoare de liceu din Timişoara, la pensie.

Un control mult mai serios a fost cel al Coaliţiei pentru Universităţi Curate, care a constatat cât de mult gunoi este ascuns sub covorul de duminică etalat de Lizica Mihuţ. Controlul a clasat universitatea de stat arădeană printre universităţile cu zero stele, arătând deficienţe grave, cum ar fi nepotismul, toleranţa faţă de plagiat etc. Culmea este că, aproximativ în aceeaşi perioadă, Universitatea a fost re-vizitată de altă misiune ARACIS care a reconfirmat gradul de încredere ridicată. În timpul vizitei au fost prezentate membrilor comisiei, de către cadre didactice, nereguli  grave: supradimensionarea grupelor de studenţi (grupe de 80-100 studenţi, mult peste prevederile legale), nedecontarea în termenul legal a notelor de la examene, ceea ce lasă cale liberă corupţiei etc. Cu toate acestea, raportul final, ţinut ascuns mult timp, a copiat practic concluziile primului raport al misiunii conduse de Dumitru Gaşpar, trecând cu vederea neregulile şi ilegalităţile şi menţinând gradul de încredere ridicată pentru universitate. La adoptarea acestuia, profesorul Gaşpar, interesat material în înalt grad prin activitatea sa şi a membrilor familiei sale la universitatea de stat arădeană, a făcut un lobby susţinut pentru aceasta.

Universitatea rudelor şi cumetriilor

Universitatea „Aurel Vlaicu” este un adevărat cuib al cumetriilor. Lizica Mihuţ şi-a angajat toată familia în universitate. Fiul ei, medic stomatolog, a ajuns titularul nou-înfiinţatului cabinet stomatologic al universităţii dar predă şi la Facultatea de educaţie fizică. Nora, soţia acestuia, este asistenta rectorului, pentru care ţine şi ore de curs şi chiar examene, deşi legea interzice acest fapt. Cuscra Lizicăi Mihuţ lucrează la Serviciul financiar-contabil. Mare parte din corpul profesoral este alcătuită de cadre didactice provenite din cu totul alte activităţi, care nu au avut nici o tangenţă cu învăţământul superior dar au reuşit să-şi procure un doctorat sau măcar o înscriere la doctorat. Exemplele ar epuiza spaţiul acestui material dar amintim totuşi pe fostul poliţist trecut în rezervă, Marian Spânu, ajuns decan la Ştiinţe economice sau pe fostul poliţist de frontieră Petru Tărchilă, ajuns peste noapte cadru didactic universitar specialist în drept într-o universitate fără facultate de Drept.  Situaţie aparte este a foştilor profesori din preuniversitar, ajunşi peste noapte cadre didactice universitare. Exemplul cel mai elocvent este chiar cel al Lizicăi Mihuţ, fostă profesoară de liceu înainte de Revoluţie, fără titularizare în Arad care, după 1989, s-a remarcat la ambele universităţi arădene, cea privată şi cea de stat pentru a-şi crea apoi o aură de universitar de marcă deşi opera ei este marcată de un plagiat de mare notorietate care, culmea, a primit chiar girul Academiei Române. Asemănător a promovat în grade şi funcţii profesorul Anton Ilica, om de casă al Lizicăi Mihuţ, care şi-a angajat toată familia: fiică, ginere (absolvent de facultate de sport-specialist în dictarea cursurilor), fostul prof. pensionar de liceu, Juriţa care predă muzica şi este prieten de familie cu rectorul, Carmen Boeriu- prof. emerit în străinătate, fiica fostului conducător de doctorat al fiului rectorului (predă mai mult prin „corespondenţă”, la fel cum face şi Brânduşa Armanca, directorul Institutului Cultural Român de la Budapesta), etc. Numărul clanurilor universitare este însă mult mai mare, ele fiind folosite de Lizica Mihuţ drept bază pentru şantaj pentru a obţine sprijinul profesorilor în Senat şi în consiliile facultăţilor. Cine mişcă în front îşi pierde norma didactică şi rămâne fără substanţialele venituri garantate de universitatea de stat pentru prietenii rectorului.

Salarii de miliarde la stat

Universitatea „Aurel Vlaicu” este dovada cea mai vie că în sistemul bugetar se poate trăi regeşte. Conform declaraţiilor publice de avere, topul veniturilor este condus lejer chiar de Lizica Mihuţ care adună aproape trei miliarde lei venit net pe anul 2008, suplimentate cu dividendele de la cotidianul „Observator arădean”, căruia îi rotunjeşte veniturile cu contracte grase de publicitate de la universitatea pe care o conduce. Lizica Mihuţ a acumulat un mic imperiu imobiliar, ajungând la zece imobile, apartamente sau vile deţinute în proprietate, mare parte achiziţionate după anul 2000, când a ajuns rector. A cumpărat inclusiv un apartament de lux în staţiunea maghiară Gyula. Declaraţia nu vorbeşte nimic despre conturile la bănci din străinătate, cu care Lizica Mihuţ se laudă dar care nu apar în declaraţia de avere, nici celebrele ei bijuterii care, conform spuselor sale, ating în greutate kilograme de aur dar care nu sunt menţionate în declaraţia de avere deşi Lizica Mihuţ apare la fiecare ocazie publică cu imense lanţuri de aur, medalioane, inele, brăţări şi cercei de mare valoare. Doar ca menţiune, profesorul Dorin Herlo câştigă peste 194.140 lei pe an, Ramona Lile – 120.877, Alexandru Cioarnă, distins pensionar, fost profesor de socialism ştiinţific la Politehnica timişoreană, a câştigat 115.291 lei, Ionel Funeriu, pensionar de la Universitatea de Vest din Timişoara, tată al fostului europarlamentar Daniel Funeriu, adaugă pensiei de 16.000 lei pe an câştiguri de 108.525 lei de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, Bujor Pancan câştigă 176.602 lei. Pe lună, universitatea de stat plăteşte jumătate de milion de euro echivalent doar pentru salarii. Veniturile sunt însă dirijate spre membrii Senatului şi apropiaţii rectorului, care, teoretic, ajung (unii dintre ei) să acumuleze peste 16 ore de predat zilnic, vârful fiind atins de Ramona Lile, de la Facultatea de Ştiinţe economice care „predă” aproape 24 de ore pe zi!!! (soţia şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Arad).

Universitatea de stat din Arad, sat fără câini

Ecaterina Andronescu cunoaşte toate neregulile comise în „parohia” prietenei sale Lizica Mihuţ care, drept mulţumire pentru servicii trecute, prezente şi viitoare i-a acordat şi titlul de Doctor Honoris Causa al universităţii. Câteva memorii documentate au ajuns pe masa ministrului, fără vreun rezultat. Prietenia dintre cele două este subliniată şi de faptul că Ecaterina Andronescu a beneficiat, în calitate de coordonator PSD de zonă pentru vestul ţării, la discreţie de autoturismul universităţii, un Volkswagen Touareg, pentru deplasări politice în zonă. Lizica Mihuţ caută să-şi asigure protecţie prin acordarea de ore unor personalităţi. Pe listele de plată ale universităţii au fost sau sunt, din sfera politică înaltă, nume precum Theodor Stolojan sau Cristian Diaconescu, căruia i s-a creat post de profesor universitar deşi nu are nici o legătură cu Aradul. Altă categorie este cea a celor din justiţie atraşi să predea la universitatea de stat din Arad care, nota bene, nu are în componenţă o Facultate de Drept. Şefa Curţii de Apel Timişoara, Lidia Barac, şefi de secţie de la aceeaşi instanţă, judecătorii Barbă sau Ţiroga, şefi de secţie şi judecători de la instanţe din Arad, cum ar fi judecător Eugenia Iovănaş, cea care răspunde de litigii de muncă, procurori, pot explica de ce Lizica Mihuţ, în ciuda evidenţelor, nu prea are probleme în instanţele din raza de acoperire a Curţii de Apel Timişoara. Toţi pot fi regăsiţi cu venituri de la universitatea de stat din Arad pe declaraţiile de avere publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

La Universitatea „Aurel Vlaicu au fost şi controale sau anchete. Ele s-au soluţionat însă în coadă de peşte sau nu s-au soluţionat deloc. Secţia DNA din Timişoara a reuşit să evite fapte penale clare printr-un raport semnat de un procuror care, pentru specialişti, este o mostră de servilism şi evitare a adevărului. Parte din faptele cercetate au fost scoase cu NUP iar pentru altele s-a declinat competenţa pentru parchetele arădene, care nu au mai mişcat nimic concret. Un vast dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad stă în loc din cauză că nu a sosit rezultatul unui control al unei echipe a ANAF. Inspectorii trimişi de la Bucureşti au verificat, au anchetat ar nu au concluzionat deoarece nu se ştie ce organ de control are abilitatea legală de a verifica universitatea. În lipsa acestui organ, ilegalităţile continuă nestingherite. Altă plângere penală a ANI, pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, privind un fals în declaraţia de interese a Lizicăi Mihuţ, care a omis să menţioneze participaţia sa la două societăţi comerciale, nu este soluţionat deoarece dosarul a ajuns, se pare, la fiica bunei prietene a Lizicăi Mihuţ, procuror Ioana Miron, născută Dubăţ, care a crescut efectiv sub ochii Lizicăi Mihuţ, a cărui soţ a predat la UAV, iar mama (pensionară MAI) este angajată la Universitate,  şi care este greu de crezut că o va ancheta la litera legii.

Fabrica de diplome merge mai departe

Fabrica de diplome de stat de la Arad merge înainte, beneficiind de toleranţa celor care ar trebui să o oprească. Aici, calitatea educaţiei este dată de absolvenţi pentru care scrisul unei simple cereri ridică dificultăţi insurmontabile şi care ajung pe piaţa muncii cu diplomă de licenţă care ascunde carenţe uriaşe generate de aşa-zise cadre didactice fără pregătire sau cu dosare fabricate pentru a ajunge la cornul abundenţei salariilor de la stat şi care nu pot concura cu succes pe o piaţo academică de nivel european. La universitatea de stat din Arad, Lizica Mihuţ a îngropat calitatea procesului educativ prin ordinele date profesorilor să  nu îşi cadă studenţii la examene. Cei câţiva care au neglijat directiva şi au examinat studenţii în mod real, acumulând o rată mare de restanţieri, au suferit sancţiuni sau au fost supuşi oprobriului colegilor.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad reprezintă un caz clar de fabricare de diplome fără conţinut, cu complicitatea factorilor de răspundere din minister care au închis ani de zile, interesat, ochii la toate neregulile perpetuate aici. Încă nu este târziu pentru readucerea legalităţii în această universitate unde banul public este utilizat în scopul îmbogăţirii unei clici de acoliţi ai Lizicăi Mihuţ iar calitatea procesului didactic este ascunsă sub rapoarte fabricate sub dictare de comisii ARACIS care în loc să evalueze, oferă certificate de bună purtare în baza unor relaţii de tip mafiot cu conducerea universităţii, în timp ce pentru alte universităţi nu mai au aceeaşi toleranţă faţă de problemele constatate.

Liga pentru Egalitate de Şanse în Învăţământul Superior Românesc